Frica de eșec e unul dintre cei mai mari autosabotori. Mecanismul de apărare care se activează cel mai des în fața acestei frici e fuga. Fuga de noi încercări, de responsabilități, în cele din urmă, fuga de viață. Kintsugi te poate învăța să vezi eșecul cu alți ochi și, în loc să vrei să-ți ascunzi cioburile sub preș, să vrei să le lipești fără să ascunzi crăpăturile.

Am trecut cu toții prin diferite tipuri de eșec și, dacă nu ne oprim din trăit, o să trecem în continuare.

Eșecul face parte din viață și din progres. Dacă încerci, nu ai cum să eviți în totalitate eșecul, oricât de mic sau de mare ar fi el. E, așadar, natural. Sigur, dacă nu vorbim despre atichifobie, care e o frică irațională de eșec.

Eșecul e o parte atât de important din viață, încât cei de la The Conversation i-au dedicat o secțiune întreagă care se numește Fail better – Cum să eșuezi mai bine. Tot ei au scris despre filosofia care stă în spatele artei japoneze kintsugi.

Kintsugi sau cum să repari eșecul, în loc să îl bagi sub preș

Multe forme de artă japoneză au devenit cunoscute la nivel mondial în ultimii ani, pentru că se bazează pe concepte care încurajează acceptarea și contemplarea imperfecțiunii, ideea de schimbare continuă și de efemeritate. Concepte spre care ne îndreptăm din ce în ce mai des, pentru că fac greutățile vieții mai ușor de suportat.

Kintsugi este una dintre ele și a atras atenția atât ca tehnică de artă, cât și ca punct de vedere universal asupra lumii și ca metaforă pentru cum ne putem trăi viața.

Kintsugi este arta reparării vaselor ceramice sparte. Dacă un bol e spart, nu îl arunci – cum facem aproape de fiecare dată în ziua de azi – ci îl lipești. Pentru că e o formă de artă, sigur că japonezii nu lipesc aceste boluri cu orice, ci folosesc o rășină specială, după care, în loc să ascundă crăpăturile, le scot în evidență cu pudră de aur sau alt metal prețios și strălucitor.

Dincolo de ideea că există frumusețe în imperfecțiune, o altă lecție care se desprinde din arta kintsugi este că spărtura – în cazul oamenilor, eșecul – poate fi văzut ca o oportunitate de a-ți reașeza viața.

Frica de eșec ne poate pune pe fugă

Poate că ai trecut printr-o despărțire de persoana cu care ți-ai petrecut mulți ani sau, în orice caz, multe speranțe. Poate că ai fost pus pe linie moartă când sperai să primești o promovare la job, în timp ce toți foștii tăi colegi de liceu sunt deja în funcții de conducere. Poate că ai picat un examen important în viața ta. Poate că n-ai făcut un copil la timpul potrivit. Poate că n-ai fost cel mai bun părinte și, acum, copiii tăi evită să te viziteze. Poate că nu ai călătorit destul sau poate dimpotrivă, ai fost numai pe drumuri și ai abandonat ideea de familie.

Motive pentru care să simți că ai eșuat sunt cu mile și, oricum ar fi, eșecul nu e distractiv.

Deloc. E dureros și greu de suportat și te poate face să nu mai vrei să-ncerci. Eșecul poate să producă anxietate, o anxietate anticipatorie, care poate fi paralizantă. Pur și simplu îți imaginezi că vei eșua și data viitoare, așa că de ce să te mai obosești să încerci, când oricum n-o să-ți iasă?

Totuși, lecția pe care o poți învăța – inspirându-te din arta kintsugi – e că eșecul, deși e greu de dus, este o oportunitate. Îți dă șansa să înveți, să reflectezi la ce ai făcut până acum și la ce poți schimba, după care să te regrupezi.

Ai eșuat, toți eșuăm, dar asta nu înseamnă că nu mai e nimic de făcut. Nu rămâne blocat acolo și nici nu fugi de următoarele ocazii de a încerca în viață!

Mecanismul de apărare cel mai frecvent atunci când ne confruntăm cu frica de eșec este fuga. Evităm să încercăm ceva nou, să ne luăm noi responsabilități sau să începem orice lucru care pare provocator sau nefamiliar, dar care ne poate duce către succes, de teama unui nou eșec.

Evitarea nu este întotdeauna la vedere. Uneori, poți da impresia – chiar și ție însuți – că te implici într-o altă activitate sau relație, dar, de fapt, nu participi cu adevărat. Nu te implici, amâni, nu faci ce ar trebui să faci sau le faci pe dos tocmai pentru a-ți asigura eșecul. Te autosabotezi.

O altă formă de autosabotaj cauzat de frica de eșec este să renunți mult prea repede. Încerci prea puțin timp și fără a-ți acorda șanse reale. Te concentrezi prea mult asupra lucrurilor negative sau dificultăților și deja stabilești eșecul înainte ca el să fie un eșec, așa că ieși din peisaj de unul singur.

Cele mai vizibile exemple în cazul acesta sunt din zona relațiilor de cuplu. Dacă te-ai săturat să nu meargă relațiile, nu mai încerci decât de formă. Ieși la câteva întâlniri cu cineva, dar nu te deschizi, nu te implici, nu ai inițiativă, observi mai degrabă defectele celuilalt, pe care le vânezi ca să-ți confirmi că nu se potrivește cu schema ta mintală, iar apoi decizi că „nu merge” și abandonezi. De fapt, nici nu ai încercat.  

Ce poți să faci dacă trăiești cu frica de eșec

În primul rând – și asta ne învață și arta kintsugi – acceptă eșecul. Uită-te spre el și nu încerca să-l mușamalizezi. Observă-ți gândurile și încearcă să afli ce te-a adus aici. Poate că unele lucruri pe care tu le-ai făcut, poate că unele lucruri pe care ceilalți le-au făcut.

Eșecul doare și e firesc să fie așa. Nu evita să stai cu suferința eșecului. De unde vine ea? Din interiorul tău sau din ceea ce îți spune societatea că trebuie să faci sau să ai până la vârsta asta?

Dar nu uita să te gândești și la lucrurile pe care le-ai făcut bine de-a lungul timpului. E important să ai aceste ancore la care să te întorci din când în când și să vezi și ce ți-a ieșit bine în viață.

Indiferent de motivele care au dus la eșec, privește către tine cu blândețe, după care adună bucățile de dezamăgire și transformă-le în ceva nou, ceva diferit, ca pe un bol kintsugi. Încearcă să modifici tiparul eșecurilor, dacă observi că ele au funcționat până acum pe aceeași schemă.

Cel mai important lucru pe care îl ai de făcut este să te expui din nou la viață, fără să fugi de ea. Dacă te ferești prea mult de eșec, te poți feri de noi încercări și, deci, de viață. Observă-ți atât atuurile, cât și slăbiciunile. Află ce poți face mai bine, dar nu te astepta la perfecțiune.

Când o iei de la capăt, nu-ți imagina că de data asta va fi ceva perfect. Acceptă-ți imperfecțiunea și fă ce poți mai bun din ea, fără să pui presiune și să cauți ceva neciobit. Lucrurile nu sunt perfecte și nici nu ies exact așa cum ți-ai imaginat, tocmai asta e frumusețea. Și nu uita că nimeni nu e lipsit de fisuri, acceptă și imperfecțiunile altora.