Sindromul Peter Pan e un termen folosit în psihologie pentru a descrie adulții care refuză să crească, în sensul de a-și lua responsabilități corespunzătoare vârstei. Sindromul Peter Pan caracterizează în special bărbații, dar se manifestă și la femei.

Peter Pan e un personaj creat de dramaturgul scoțian J. M. Barrie în 1904, în piesa de teatru Peter Pan sau Băiețelul care a refuzat să crească. În piesa de teatru, vârsta lui nu e menționată, dar se știe că are toți dinții de lapte. Peter Pan simbolizează, de fapt, egoismul copilăriei, indiferența și iresponsabilitatea unei vieți lipsite de griji.

Sindromul Peter Pan nu e o boală sau o tulburare psihică, ci e o metaforă pentru cei care nu vor să crească și care sunt blocați mintal undeva în copilărie. Pe scurt, sindromul Peter Pan se referă la cei care au corp de adult, dar minte de copil. E vorba despre persoanele adulte care nu vor sau nu sunt capabile să crească, nu știu cum sau nu vor să înceteze să mai fie copii prin felul în care se comportă.

Termenul a devenit popular odată ce un număr tot mai mare de adulți din societatea modernă au început să adopte comportamente imature din punct de vedere emoțional, refuzând să-și ia responsabilități corespunzătoare vârstei, în viața personală sau profesională. Unii dintre aceștia chiar se îmbracă și se comportă, la 30-40 de ani, ca și cum ar fi adolescenți.

Câteva semne de sindrom Peter Pan

Fiecăruia dintre noi îi mai e dor de simplitatea copilăriei și de viața lipsită de griji de atunci (fără să luăm în discuție cazurile în care copilăria a fost una dificilă și foarte traumatizantă), dar pentru cei cu sindromul Peter Pan această nostalgie atinge alte cote. Ajunge până într-acolo încât refuză să-și ia responsabilități de adulți și au dificultăți în a crea și a menține relații sănătoase.

Partea care poate părea atrăgătoare la adulții Peter Pan e că sunt aventurieri, spontani și au o atitudine lipsită de griji. Totuși, acestea sunt consecințe ale unei lipse de maturizare.

O persoană cu sindromul Peter Pan poate avea probleme în a-și lua și a respecta un angajament, poate să amâne la infinit responsabilitățile, poate să aibă o grijă excesivă legată de felul în care arată sau legată de sănătate, poate să pară foarte încrezătoare, când, de fapt, are mari probleme legate de stima de sine. Apar probleme de adaptare în relații sau la locul de muncă, pentru că nu suportă critica de niciun fel și devin anxioși.

Deseori, persoanele Peter Pan se tem de singurătate și au dificultăți în exprimarea emoțiilor. O altă caracteristică a acestora este că, în unele cazuri, își schimbă des partenerii de cuplu și caută persoane mai tinere. Atunci când relația pare să să îndrepte către angajament, încep să se teamă și preferă să rupă legătura. Cum relațiile cu parteneri mai tineri se concenterază mai mult pe momentul prezent și nu implică neapărat planuri de viitor, deci nici griji în perspectivă, acestea sunt preferate de adulții Peter Pan.

Psihologul Dan Kiley, care a cercetat și scris despre sindromul Peter Pan, e de părere că adulții Peter Pan pot manifesta trăsături de personalitate narcisică. Tot el spune că o consecință a faptului că aceștia nu își pot lua responsabilități este tendința de a-i învinovăți pe alții pentru problemele lor.

Adulții cu sindromul Peter Pan au fost copiii unor părinți supraprotectori

Un studiu din 2007 arată că stilul de parenting supraprotector poate afecta dezvoltarea de mai târziu a copiilor, care pot ajunge adulți Peter Pan. De obicei, sindromul afectează persoanele dependente, care au fost supraprotejate de către familiile lor și care nu au dezvoltat abilitățile necesare pentru a se confrunta cu viața.

Un alt studiu, din 2019, sugerează că sindromul Peter pan vine dintr-o slabă conexiune cu o figură maternă în copilărie, în timp ce alte ipoteze se referă la părinții prea permisivi, care nu au stabilit limite, sau părinții abuzivi, care i-au forțat pe copii să crească prea repede.  

Cei cu sindromul Peter Pan văd lumea adulților ca fiind una problematică, prin urmare, glorifică adolescența, în care vor să rămână cât mai mult timp, și, dacă au privilegiul să poată face asta, o vor face.

Sindromul Peter Pan se poate manifesta nu numai la bărbați, ci și la femei. Totuși, apare mai des la bărbați. Unii dintre bărbații Peter Pan își caută partenere care să aibă un comportament matern în relația cu ei. Prin urmare, psihologul Dan Kiley a vorbit și despre sindromul Wendy, care descrie femeile care se comportă ca niște mame cu partenerii lor și care fac totul pentru ei, în detrimentul ambilor.

Ce să faci dacă ești într-o relație cu un Peter Pan

Lejeritatea cu care privește viața, umorul, jovialitatea, pasiunea şi spiritul de aventură pot să facă un Peter Pan să fie foarte atrăgător. Asta înainte de a observa că nu-i plac responsabilitățile. Dacă te afli într-o relație cu un astfel de partener de mai multă vreme, s-ar putea să nu mai fie atât de distractiv să le faci tu pe toate.

Iată ce poți face dacă bănuiești că partenerul tău are sindromul Peter Pan:

• Nu-i spune „te comporți ca un copil!” și nu îl admonesta. În loc să contribui la stigmatizarea care există oricum pe această temă, încearcă să manifești compasiune pentru partenerul tău, oricât de frustrant ar fi uneori.
• Comunică-ți nevoile. Poți să ai compasiune și să fii ferm în același timp. Nu te feri să îi comunici nevoile și dorințele tale. Dacă faci asta, tot ce se întâmplă e să-l ajuți să perpetueze comportamentul imatur.
• Stabilește limite și împărțiți sarcinile. Chiar dacă nu e pregătit să-și ia prea multe responsabilități, pe unele le poate face, așa că alcătuiți o listă și împărțiți îndatoririle. Unul gătește, celălalt spală vasele, de exemplu.
• Fii realist. Dacă faptul că partenerul tău refuză să-și ia angajamente e foarte frustrant, poți ajunge într-un punct în care să reevaluezi relația. Dacă decizi să rămâi, s-ar putea să fie nevoie să accepți ideea că nu îl poți schimba, deci să devii mai realist.
• Ai grijă de nevoile tale. E obositor ca dorințele și nevoile partenerului să fie în prim-plan în cea mai mare parte din timp, așa că e bine să acorzi atenție și nevoilor tale, chiar dacă el nu o face. Fă ceva plăcut pentru tine.

Ce să faci dacă ești un Peter Pan

Dacă tu însuți ești un Peter Pan – și e de-nțeles să vrei să trăiești toată viața fără griji –, dar vrei să schimbi ceva în acest sens și să încerci și partea de aventură pe care ți-o aduce viața de adult, iată ce poți face:

• Fii sincer cu tine. Întreabă-te care sunt avantajele și dezavantajele acestui stil de viață, cine își ia angajamentele în locul tău, te ajută pe termen lung acest fel de a fi? Și, mai ales, de unde poți să-ncepi schimbarea?
• Crește-ți toleranța la stres. Sindromul Peter pan înseamnă, de fapt, anxietatea dată de o toleranță scăzută la frustrare. De exemplu, o relație serioasă, care anunță responsabilități și pierderea unor libertăți, poate fi enervantă și cu siguranță e înfricoșătoare, dar ce se poate întâmpla dacă nu fugi la primul semn că treaba devine serioasă?
• Caută sprijin. O poți face la partenerul tău, care aproape sigur vrea să te ajute să devii mai responsabil, sau la un terapeut, cu care poți merge mai în profunzime, să cauți tiparele psihice care te-au adus aici, după care poți învăța noi forme de comportament.