Am citit cartea Ghidul leneșului. Mic tratat pentru leneși rafinați, scrisă de Tom Hodgkinson, cu mare plăcere, poate cu atât mai mult cu cât nu e o carte de psihologie, dar e o carte din care poți să extragi multe lucruri bune pe care să le aplici în viața ta, ca să-ți fie mai bine.

Cărțile sunt întotdeauna o sursă de învățare, dar nu o să mă lungesc cu vorba și o să las aici câteva pasaje care mi-au atras atenția și despre care cred că ar fi bune, ca puncte de reflecție, pentru persoanele care nu reușesc să se relaxeze, care nu pot (încă) să stea fără să facă nimic, fie pentru că sunt anxioase, fie pentru că au învățat să-și ia validare numai din a face ceva (ceva pentru job, ceva pentru prieteni, ceva pentru partener sau copii, ceva pentru sine, dar în orice caz a face).

Așadar, pentru că e important să știm să luăm pauze, ne putem găsi tot felul de pretexte. Cum ar fi ora ceaiului, după amiaza pe la orele 4.00-5.00, dar, atenție!, un răgaz de, să zicem, 20 de minute, în care să preparăm și să bem ceaiul fără să facem și altceva între timp. Deci nu ceai plus vorbit la telefon, nu ceai cu ochii în rețelele de social media, nu în timp ce răspundem la un email. Un tip dedicat doar ceaiului și reflecției.

*Nu luați aceste fragmente ca atare, ele nu îndeamnă la procrastinare veșnică și nici la a lenevi încontinuu. Sunt, cu o notă de umor, despre cum poți lua viața mai puțin în serios, ca să te poți relaxa. De asemenea, nu recomand ca persoanele cu depresie să ia aceste pasaje ca atare (decât dacă sunt cele care se referă la mobilizare, cum ar fi pasajul din capitolul Plimbarea sau cel din captiolul Despre pescuit, care îndeamnă la a remarca și aprecia frumusețea lumii), întrucât în depresie e important să te mobilizezi și să iei parte la viață.

8 sugestii de relaxare din cartea Ghidul leneșului

1. În capitolul Chiulul pentru plăcere și profit
   „Lâncezeala, tragerea de timp sau joaca în momente aprobate, precum weekendul, pauzele și concediile sunt firești, însă adevărata plăcere o simți doar când nu muncești în vreme ce alții trudesc. Știind că altul îndură două ore de matematică, în vreme ce tu stai într-o cafenea la o ceașcă de ceai, înmiește plăcerea.”
2. În capitolul Moartea prânzului
   „Am vaga idee că odată, nu demult, prânzul era o masă care oferea plăcere. Împărtășită cu prieteni și colegi, savurată și durând două sau trei ore, masa de la jumătatea zilei reprezenta prilej de discuții. (…) Însă ce reprezintă el acum pentru lucrătorul modern al Occidentului, trăitor în secolul XXI? Din nefericire, prânzul a devenit o treabă strict practică. Tradiția prânzului tihnit a fost pusă la colț de noua etică a muncii. (…) Se pare că azi nimeni nu-și mai găsește timp să mănânce în tihnă. Nimic neobișnuit să vezi oamenii înfulecând repede un burger sau un sandviș între stații, în metrou. Acest stil de a mânca sugerează vinovăție și furișare.”
3. În capitolul Despre boală
   „Convalescența este un cuvânt pe care nu-l prea auzim în prezent. E ca și cum am fi mazilit ideea că timpul le vindecă pe toate și am fi înlocuit-o cu un grup de proceduri și produse menite să anuleze convalescența. Scopul convalescenței era acela de a prelungi perioada de boală dincolo de suferința reală, oferindu-se timp pentru ca omul să-și recapete puterile. Așadar, când gripa trecea, mai aveai nevoie de câteva zile de convalescență. Acest concept este prietenul leneșului. Trebuie să readucem cuvântul în uz și să conferim demnitate inactivității, printr-un anumit scop. Ce faci zilele astea? Sunt foarte ocupat, zău, sunt convalescent. Presupun că această stare este echivalentă cu digestia, însemnând că îi dăm organismului o perioadă de răgaz pentru a-și reveni după ce a cheltuit prea multă energie fiind bolnav sau mâncând. (…) Cândva, s-ar părea, știam cum să fim bolnavi. Acum, arta s-a pierdut. Nicăieri, nimeni nu mai suportă boala. A fi bolnav înseamnă a nu fi util. Ziarele creează un climat de vinovăție în această privință, din cauza timpului pe care bolnavul îl petrece departe de munca productivă, utilă.”
4. În capitolul Plimbarea
   „Pedestrul este cea mai impresionantă și mai impunătoare dintre ființe. El merge pe jos de plăcere, observă, dar nu se amestecă, nu se grăbește, este fericit în tovărășia gândurilor lui, rătăcește cu detașare, înțelepciune și fericire, ca un zeu. Este liber. (…) Flâneur (din fr.) înseamnă plimbăreț sau leneș și, în secolul al XIX-lea, a ajuns să descrie un fel elegant de rătăcitor nobil, care umbla fără țintă prin magazinașele pariziene privind, așteptând, omorându-și timpul. (…) Plimbarea făcută cum se cuvine este o stare mentală, dar și fizică. Cum anume să mergi? Unul dintre citatele lui Benjamin (n.m. – Walter Benjamin, filosof german) din Arcade accentuează cât de important este să rămâi cu ochii deschiși: «Să ieși pe ușă ca și cum abia ai fi sosit într-o altă țară; să descoperi lumea în care deja trăiești, să începi ziua ca și cum abia ai fi coborât din vaporul de Singapore și nu ai văzut niciodată preșul de la ușă sau oamenii care locuiesc la același etaj (…) Asta îți dezvăluie umanitatea din fața ochilor, care îți rămăsese necunoscută până în acea clipă».”
5. În capitolul Despre pescuit
   „Iată ce spune Caine (n.m. – autorul britanic William Caine în Pescarul liber) despre amurg. «A trecut o oră încântătoare, în care soarele, strecurându-se cam fără convingere la culcare după aventurile lui printre nori, a aruncat umbre tot mai lungi pe sub copaci și a inundat pantele înverzite cu o culoare sângerie, realizând miracole – și totul pentru mine». Îmi place încheierea pentru mine, deoarece îmi amintesc limpede că în acele momente, stând pe malul râului, aveam senzația că sunt foarte norocos și că există multe lucruri care te pot încânta dacă faci efortul să ieși și să le găsești”.
6. În capitolul Ora petrecerilor
   „Viața petrecută numai la petreceri poate face ca timpul de trezie să pară lipsit de culoare și conduce la fenomenul nesănătos al așteptării sfârșitului de săptămână, după ce te simți deprimat și neputincios timp de cinci zile la rând. Adevăratul leneș vrea să ducă o viață frumoasă tot timpul, nu doar sâmbăta seara, iar adevărata lecție de hedonism este că trebuie să încercăm să ne bucurăm de toate momentele, nu doar de acelea în care suntem amețiți. Timpul trebuie savurat, nu suportat.”
7. În capitolul Meditația
   „Nu există formă mai adevărată de lene decât meditația. Atunci, a nu face nimic ore în șir se ridică la nivelul căutării spirituale. (…) Pentru mine, meditația se poate face în momentele cele mai ciudate. Pot medita (și deseori așa se întâmplă) când privesc fără țintă pe fereastra unui tren, obicei care rămâne una dintre plăcerile cu adevărat lenevoase. (…) dacă încerci, poți profita de acele momente pierdute din viața de zi cu zi – așteptând în stația de autobuz, stând într-o cafenea când îți întârzie un prieten sau când este blocat într-un ambuteiaj – ca să meditezi. Nu este ușor să aluneci în nirvana cât stai pe peronul subteran, lipsit de aer, al unui metrou, însă se poate. (…) Dificultatea este unul dintre miturile care îi împiedică pe oameni să mediteze. Paradoxal, a nu face nimic devine un chin. Dacă ne-am da seama că meditația înseamnă pur și simplu să privești în gol, atunci ea ar fi mult mai accesibilă multor oameni. E ușor. N-aveți nevoie decât de o fereastră. Îmi aduc aminte că eram la școală și reușeam să stau douăzeci de minute uitându-mă pe fereastră. Aceasta este meditația, deși profesorii mei o numeau visare cu ochii deschiși. Ferestrele nu costă și le găsiți pretutindeni. În trenuri, în autobuze, iar majoritatea caselor au cu nemiluita. Citiți o poezie, luați un scaun și așezați-vă lângă fereastră. Doar de atât e nevoie.”
8. În capitolul În concediu
   „O problemă, care se află la originea meschinăriei noastre față de noi înșine atunci când e vorba să ne luăm liber este vinovăția. (…) În 1882, Nietzsche condamna această autoflagelare în Știința voioasă: «(…) Chiar și acum omului îi este rușine să se odihnească, iar reflecția prelungită îl face să aibă remușcări. Omul a ajuns să gândească ținând ornicul în mână, chiar în vreme ce mănâncă de prânz și citește în același timp ultimele știri de la bursă; trăiește ca și cum i-ar scăpa ceva. Mai bine fă orice decât să nu faci nimic – acest principiu este doar o frânghie care servește la strangularea culturii și a bunului-gust. (…) Traiul în goana constantă după câștig silește oamenii să-și consume resursele spirituale până la epuizare într-o prefăcătorie permenentă și într-un efort de anticipare a acțiunilor întreprinse de alții. Virtutea a ajuns să consiste în a face ceva în mai puțin timp decât altcineva.»”
   
   Tom Hodgkinson (55 de ani) este un scriitor britanic și cofondator al publicației The Idler, care este un fel de elogiu adus inactivității. Filosofia lui Hodgkinson se referă la o abordare relaxată a vieții, un îndemn de a te bucura de viață așa cum vine, mai degrabă decât să trudești din greu (și cu stres) pentru un viitor imaginar mai bun.