Dacă ai trăit cu un părinte narcisic sau ai fost într-o relație foarte îndelungată, în perioada ta de formare, cu o persoană puternic narcisică, dacă te ferești să-ți exprimi opiniile și dorințele, e posibil să ai caracteristicile a ceea ce se cheamă ecoist. Pe scurt, ecoismul e caracterizat de o puternică aversiune față de atenție. Nu pare mare lucru, dar acest comportament poate să-ți afecteze profund relațiile cu ceilalți.

În mitologia greacă, Echo era o nimfă care l-a ajutat pe Zeus să-i distragă atenția Herei, atunci când acesta o înșela. Când a aflat rolul lui Echo, Hera a blestemat-o pe nimfă să nu mai poată să vorbească pentru sine, ci doar să repete ultimele cuvinte ale altora. De aici provine și denumirea de ecou.

În timp, Echo începe să-și piardă identitatea și se ascunde în pădure, unde ajunge și Narcis. Atunci când Narcis strigă „e cineva aici?”, Echo nu poate decât să răspundă cu „aici”. Pentru că nu poate să se exprime și pentru că Narcis oricum nu putea să iubească pe nimeni în afară de sine, o părăsește pe Echo în pădure, unde aceasta se pierde complet.

De unde vine ecoismul?

Termenul de ecoism – care încă nu a pătruns prea mult în literatura românească, motiv pentru care o să-l găsești cel mai des ca echoism – a devenit cunoscut atunci când a fost descris de Craig Malkin, psiholog și cercetător la Harvard Medical School, autorul cărții Rethinking Narcissism (publicată în 2015). De fapt, cel care a vorbit prima dată despre ecoism a fost psihanalistul Dean Davis, în 2005, dar conceptul nu a primit atunci prea multă atenție.  

Ecoismul este considerat mecanism de apărare care se manifestă atunci când înveți că nevoile și obiectivele tale personale sunt inconvenabile pentru alții. Frica de a pierde aprobarea celorlalți te poate determina să concentrezi prea mult asupra lor și prea puțin asupra ta.

La fel ca în cazul altor mecanisme de adaptare, ecoismul are rădăcini în copilărie, în experiența pe care ai avut-o cu părinții sau cu persoanele care te-au îngrijit.

Cel mai frecvent, ecoismul este efectul pe care un părinte narcisic îl lasă asupra copilului. Din observațiile psihoterapeutului Donna Savery, autoarea cărții Echoism: The Silenced Response to Narcissism, cele mai multe persoane cu trăsături ecoiste aveau sau avuseseră un părinte cu narcisism. În plus, aceste persoane aveau tendința de a intra în relații cu parteneri narcisici.

Nu este însă singurul mod prin care poți dezvolta ecoism ca mecanism de apărare. Dacă unul dintre părinții tăi a avut dificultăți în a-și regla propriile emoții, e posibil să fi învățat de mic să-l susții în fața suferinței. Atunci când îți liniștești părintele și încerci să-l ajuți să capete încredere în el, îți lași propriile nevoi deoparte și, în timp, poate deveni foarte dificil să te exprimi pe tine însuți.

Am spus că ecoismul este un mecanism de apărare, la fel cum este și narcisismul. Orice mecanism de apărare are, pe lângă dezavantaje, și avantaje de moment. În cazul ecoismului, această formă de manifestare îi permite persoanei să evite anxietatea legată de asumarea libertății și a responsabilității pentru propriile acțiuni și pentru felul în care acțiunile ei ar putea să influențeze viețile altora. Ecoiștii se pot simți ușurați la gândul că nu trebuie să fie subiectul de interes al nimănui, pentru că acest lucru îi scapă de luarea unor decizii care să-i implice și pe alții.

Trăsăturile ecoismului

Psihologul Craig Malkin descrie ecoismul ca pe lipsa narcisismului sănătos. Dacă ar fi să vorbim despre un spectru al narcisismului, narcisismul sănătos se află în mijloc și reprezintă un echilibru între capacitatea de a-ți îndeplini propriile nevoi într-un mod care să nu implice exploatarea sau rănirea celor din jur.

La extremele acestui spectru se află, pe de o parte, cei care suferă de tulburare de personalitate narcisică (unde trăsăturile sunt accentuate, tulburarea putând fi diagnosticată conform Manualului de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale DSM 5) și, pe de altă parte, cei care au trăsături din sfera ecoismului.

Ecoismul nu este considerat tulburare de personalitate de către specialiștii în sănătate mintală, dar poate să-ți influențeze viața atunci când trăsăturile definitorii te împiedică să construiești relații bune cu cei din jur.

La fel ca nimfa Echo, oamenii caracterizați de ecoism au probleme legate de a se exprima. Nu înseamnă că nu pot vorbi, ci că se abțin să se exprime. De fapt, au făcut acest lucru atât de mult timp în copilărie și adolescență încât, la maturitate, aproape că nici nu mai știu cum se face.

Pot să nu aibă bine conturată identitatea și să nu știe ce își doresc, sunt preocupați să-i mulțumească pe ceilalți și se tem să-și exprime dorințele și nevoile, ca să nu pară că au nevoie de atenție și afecțiune (cum au văzut că cer narcisicii sau persoanele instabile emoțional din copilărie) Practic, fac tot ce pot ca să nu fie percepuți ca aceștia, cu prețul de a nu fi ei înșiși.

Iată ce trăsături pot avea persoanele cu ecoism:

• se feresc de laude sau complimente și preferă să rămână în umbră;
• resping în mod activ atenția care li se poate oferi;
• fac tot ce pot ca să nu-i împovăreze pe alții;
• se concentrează pe îndeplinirea nevoilor altora și evită să ia în considerare propriile nevoi;
• cred că, dacă fac ce vor ceilalți, în felul acesta vor păstra afecțiunea care li se oferă;
• le e greu să stabilească limite și să-și exprime nevoile;
• au impresia că, dacă își exprimă nevoile și opiniile, pot să piardă afecțiunea celor din jur;
• se învinovățesc și se critică în mod constant;
• le e greu să-și dea seama ce le place și ce nu le place;
• evită cu orice preț să pară egoiști sau să dea impresia că au nevoie de atenție;
• cer foarte puțin sau deloc de la ceilalți;
• au un nivel crescut de empatie;
• au o teamă apropiată de fobie de a nu fi percepuți ca narcisici.

Pentru că sunt, de multe ori, tăcuți și rezervați, ecoiștii pot fi confundați cu introverții. Adevărul e că au multe trăsături similare, dar, în timp ce a fi introvert nu e ceva dăunător, a fi ecoist e nesănătos și poate însemna un risc mai mare ca ceilalți să profite de tine.

Cum îți poate afecta viața

Chiar dacă ecoismul nu e considerat o problemă de sănătate mintală, îți poate afecta starea emoțională și capacitatea de a construi și de a menține relații bune cu ceilalți.

Deși sunt buni ascultători și pot să depună mult efort încercând să-i încurajeze pe alții să se deschidă, ecoiștii nu încearcă să ghideze sau să influențeze acțiunile celorlalți, motiv pentru care pot să fie percepuți drept pasivi.

Să nu primești sau să respingi atenția pe care alte persoane vor să ți-o ofere poate duce, pe termen lung, la singurătate, izolare și depresie (iar acestea, la rândul lor, fac și mai dificil efortul de a-și exprima nevoile și dorințele). Să nu te simți deloc special, de asemenea, nu e benefic.

În lipsa unui narcisisim sănătos, adică a sentimentului că ești, într-o oarecare măsură, special, poți ajunge la scăderea stimei de sine, la dificultatea/incapacitatea de a te dezvolta și de a-ți atinge obectivele și, în cele din urmă, la a duce o viață fără scop.

Ecoistul ca partener în cuplu. Persoana ecoistă simte lucrurile intense și e empatică, dar a învățat din copilărie să nu se exprime liber, pentru că ar putea avea parte de reacții negative. Încearcă să nu ocupe mult spațiu în relație și evită să-și împărtășească grijile cu celălalt.

O persoană cu trăsături ecoiste poate să intre în relații cu un narcisic, pentru că acela este modelul de relaționare care îi este familiar. A învățat atât de bine să nu vorbească despre propriile nevoi și să nu caute atenție, încât se simte mai confortabil în această dinamică, decât cu cineva care îl poate pune în lumină.

Atunci când în relație sentimentele și aprecierile sunt reciproce, ecoistul are tendința de a se retrage.

Ecoistul ca părinte. Cei care au caracteristici ecoiste își pot descuraja propiii copii să-și dorească (prea multe) pentru ei înșiși. Da, e absolut normal ca un părinte să descurajeze aroganța sau lauda excesivă a copilului, dar părintele care își critică în mod constant copilul pentru că visează lucruri sau pentru că se mândrește cu realizările lui poate să transmită mai departe trăsăturile ecoiste.

Ecoistul în relațiile de prietenie. În relațiile de prietenie, la fel ca în cele de cuplu, persoana cu trăsături din sfera ecoismului poate să fie codependentă. Ecoiștii sunt darnici din punct de vedere emoțional în prietenie, dar lasă prea puțin loc pentru propriile lor probleme.

Lipsa de deschidere în relații poate duce la probleme legate de atașament și de identitate, prin urmare la lipsă de conexiune. Un ecoist se poate enerva dacă primește mai multă atenție decât își dorește – și nu își dorește pentru că nu e obișnuit cu ea și nu vrea să pară avid după ea, ca un narcisist. De exemplu, un ecoist se poate supăra dacă prietenii îi organizează o petrecere surpriză, după ce el le-a spus că nu face mare caz de ziua lui de obicei. Sau ecoistul e cel care, atunci când e răcit, insistă să nu-i aduci supă, pentru că nu are nevoie.   

Ce poți să faci ca să reduci trăsăturile ecoiste

Observă cum îți afectează viața. Dacă te ferești să ceri ajutor pentru că îți imaginezi că lumea o să se îndepărteze de tine sau eviți atenția altora atât de mult încât nu-ți exprimi opiniile nici măcar într-un mediu sigur, în care ți se permite acest lucru, dacă respingi constant atenția și ajutorul pe care alții vor să ți le ofere, observă aceste lucruri. E posibil să ai un tipar anume de comportament și trăsăturile ecoiste să se manifeste numai în unele contexte.

De asemenea, examineaza-ți istoricul relațional personal. Cu ce fel de oameni ai avut relații și care era dinamica dintre voi? Dacă refuzi constant atenția și gesturile de bunătate, cei cărora le pasă de tine se pot simți confuzi, poate chiar răniți și îndepărtați.

Să te învinovățești nu rezolvă nimic. Nu o mai face. Atunci când dai vina pe tine (spunându-ți lucruri ca: nu trebuia să spun ce simt, poate că în felul ăsta nu ne-am fi certat) nu faci decât să perpetuezi evitarea, eviți să-ți exprimi nevoile și emoțiile. Realitatea e că preferi să te simți vinovat în loc să te simți trist sau dezamăgit pentru că, din nou, nevoile tale nu au fost satisfăcute.

În loc să îți transmiți aceste mesaje de învinovățire, mai bine ești atent la sentimentele tale reale, care pot sa implice nu numai dezamăgire, ci și furie sau frică. Să ajungi să împărtășești cu alții și să te simți confortabil să faci asta e un procesc care durează, dar e în regulă să dureze. Continuă să exersezi.

De asemenea, fii atent la modul în care te exprimi. Dacă ai fost prea dur când te-ai exprimat, reacția celuilalt poate avea legătură mai mult cu felul în care ai făcut-o, nu cu faptul că ai făcut-o. Când e cazul, învață să-ți ceri iertare, dar nu te opri din a te exprima.

Leagă și menține relații cu oameni dispuși să te sprijine. Dacă cele mai importante relații de până acum au fost cu persoane narcisice sau persoane prea instabile emoțional, probabil că nu ai avut prea mult spațiu în care să îți exprimi identitatea și opiniile. Dacă vei rămâne în același cerc vicios ca tipologie a relațiilor, nu vei putea să înveți un alt mod de relaționare.

E de preferat să investești energie în prietenii cu oameni care te încurajează să-ți exprimi sentimentele și nevoile, în felul acesta vei putea să schimbi obiceiul de a-ți nega identitatea. De exemplu, acceptă supa aia când cineva se oferă să ți-o aducă!

Încearcă o formă de exprimare creativă (și vorbește despre ea). Dacă de ani de zile îți ascunzi emoțiile, poate să fie dificil să o faci direct cu oamenii. Și de înțeles. Poți să încerci metode mai intime la început, cum ar fi să scrii într-un fel de jurnal, să scrii poezie (nu trebuie să fie cu rimă), să pictezi sau să cânți. Orice formă de exprimare poate funcționa. Pe măsură ce te obișnuiești, încearcă să vorbești altora despre creația ta și, treptat, deschide-te în fața apropiaților despre care simți că vor să te audă.

Vorbește cu un specialist. Dacă simți că trăsăturile ecoiste îți afectează viața și dacă lucrurile nu se schimbă deși ți-ai propus de mai multă vreme și ai încercat să exersezi exprimarea emoților și nevoilor, ia în calcul să vorbești cu un psiholog sau psihoterapeut. În terapie, poți învăța tehnici de comunicare asertivă, care sunt foarte eficiente în astfel de situații.